Consiliul Județean Timiș și Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” vă invită la LitVest 2017. LiTerrarium. Unul dintre cele mai creative festivaluri literare europene.

LitVest 2017

LitVest 2017

Ediția a VI-a, Timișoara, 20-23 septembrie, reunește scriitoare și scriitori din: Albania, Austria, Marea Britanie, Congo, Croația, Danemarca, Finlanda, Islanda, Luxemburg, Spania și, bineînțeles, România. Timișoara își reconfirmă statutul de Capitală Internațională a Lecturilor Publice. Aproape fiecare eveniment are la bază un concept nou. Se adaugă ineditele Pictoriale LitVest (personalități în ipostaze inedite). Fototeca B.J.T. va deveni, astfel, un reper european. Distincțiile dobândite de participantele și participanții la Festival sunt printre cele mai importante. De la Premiul pentru Literatură al Consiliului Nordic (Pia Tafdrup, 1999), la Premiul Théophile Gautier al Academiei Franceze (Kama Sywor Kamanda, 1993) sau Premiul Newdigate câștigat de Fiona Sampson, spre a da doar câteva exemple. „Lecturile publice reunind peste 500 de persoane reprezintă experimente social-literare inedite, nemaifiind organizate până acum nicăieri în lume manifestări de acest gen la o asemenea anvergură: Concentrica, picnicul urban de lectură Pătura care citește, Literatura intră-n joc (lecturi în licee, proiect demarat în cadrul LitVest 2016) s.a”, se arată în textul de nominalizare a manageruui B.J.T., scriitorul Tudor Crețu, printre finaliștii categoriei Literatură la Gala Oamenii Timpului, Iași, 2016. Câștigătoare, în 2012 și 2013, a distincției de Cea mai bună bibliotecă la Gala Industriei de Carte din România, Bun de tipar, Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” vă propune cel mai LiTerrar eveniment de până acum!

Invitate și Invitați. Mircea Bârsilă (România), Adrian Bodnaru (România), Yolanda Castaño (Spania), Rodge Glass (Marea Britanie), Kama Sywor Kamanda (Congo), Udo Kawasser (Austria), Arian Leka (Albania), Laura Lindstedt (Finlanda), Mircea Mihăieș (România), Kristín Ómarsdóttir (Islanda), Marko Pogačar (Croația), Ioan Es. Pop (România), Jean Portante (Luxemburg), Fiona Sampson (Marea Britanie), Martin Glaz Serup (Danemarca), Pia Tafdrup (Danemarca).

MIERCURI, 20.09

Ora 11, Piața Unirii. LitScene. Locul…rimei, lectură publică. Piața va fi înconjurată cu panglică galbenă. Fiecare participant(ă) va rupe/ tăia/ inaugura. LitVest democratizează evenimentul cultural. Aleile vor fi străjuite de scaune și șevalete.

Ora 19, Piața Libertății. SporText. Actori și sportivi de performanță fac…performance. Actorii vor „antrena”. Le vor citi poeme motivaționale sportivilor, care vor realiza un exercițiu simbolic. De jur împrejurul statuii Sf. Maria și a Sf. Nepomuk vor fi amenajate puncte care vor facilita desfășurarea „probelor” în cauză.

JOI, 21.09

Ora 11, Literatura intră în joc. Sincronica. Lecturi pe terenurile de sport ale liceelor partenere.

Ora 19, Bierhaus, str. E. Ungureanu nr. 15. Poeme live. Marcaj „la text”, în colaborare cu Commando Viola. Secvențe din meciurile României cu țări din care provin invitatele și invitații vor fi urmate de lecturi ale acestora. Fulare, urale, confetti și poezie!

VINERI, 22.09

Ora 19, Amfiteatrul Sf. Gheorghe. Texte…putere, în colaborare cu Timișoara Bikers. Lecturi dintre, printre și de pe motociclete. O scenografie și de această dată inedită.