LitVest 2022, Festival Internațional de Literatură organizat de Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel”, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, propune, în perioada 21-24 septembrie, o (lec)tură de forță literară cu toate conceptele-provocare din dotare: Pătura care citește, Text concerto etc.

Fiind unul dintre cele mai creative festivaluri literare, LitVest a impus Timișoara drept Capitală a lecturilor publice, îndreptățindu-i candidatura la statutul de Oraș al Literaturii, acordat de UNESCO.

LitVest 2022 înseamnă, în primul rând,
text-concerte. Recitaluri muzicale cu inserturi literare.

Întâlniri unice cu:
Horea Crișovan – miercuri, 21.09, ora 19, în Bruck Café, str. Mercy nr. 9;
IRIS –  vineri, 23.09, ora 21, în Club Heaven;

AnonimTM –  sâmbătă 24.09, ora 21, D’arc Atelier, Piața Unirii nr.5.

Pătura care citește, cunoscutul picnic urban de lectură, deschide și anul acesta festivalul.
Miercuri, 21.09, ora 12, cărțile gătite de sărbătoare vor aduna, în Piața Unirii, cititori din toate păturile sociale: de la scriitori la muncitori, de la elevi la sportivi de performanță, de la polițiști și jandarmi la pompieri și infanteriști, de la copii cu cerințe educaționale speciale, la persoane private de libertate.

Publicul are un rol activ, este un „acționar” al manifestării, nu asistă, ci realizează lectura unor texte, o săvârșește. Categoriile de participanți reprezintă un veritabil eșantion, o Românie în miniatură. Incluziunea socială este vizibilă și prin atenția acordată tinerilor din mediul rural și din școlile din județ.

În cadrul festivalului, formatul evenimentului va fi adaptat, astfel încât oaspeții străini își vor citi textele în limba nativă, în timp ce reprezentanți ai publicului vor da glas traducerilor în română.