21 / 24
― Tată, cine a făcut furca poate să-mi facă încă un
lucru pe care mi l-a adus la odoare zmeul.
Iar împăratul chemă îndată pe argintar şi-i porunci
să-i facă o cloşcă cu pui cu totul şi cu totul de aur, şi-i
dete soroc de trei săptămâni, şi, dacă nu i-o face-o, unde
îi stă picioarele îi va sta şi capul.
Argintarul, ca şi de-lalt rând, se întoarse acasă trist;
dispreţui ca şi întâia oară pe Prâslea, care îl întrebase şi
de astă dată; iar dacă se înţeleseră la cuvinte, se învoiră şi
lucrul se săvârşi cu bine.
Când văzu argintarul cloşca cloncănind şi puii piuind,
cu totul şi cu totul de aur şi ciugulind mei tot de aur,
înţelese că trebuie să fie lucru măiestru. Argintarul luă
cloşca, o duse la împăratul, iar împăratul, după ce se
minună îndestul de frumuseţea şi gingăşia lor, o duse
fetei şi-i zise:
― Iată, ţi s-au împlinit toate voile; acum, fata mea, să
te găteşti de nuntă.
― Tată – îi mai zise fata – cine a făcut aste două lucruri
trebuie să aibă şi mărul de aur al zmeului; porunceşte,
rogu-te, argintarului să aducă meşterul care le-a făcut.
Primind porunca asta argintarul, se înfăţişă
împăratului rugându-se să îl ierte şi zicându-i:
― Cum o să aduc înaintea măriei tale pe meşter,
fiindcă este un om prost şi trenţeros şi nu este vrednic să
vază luminata faţă a măriei tale.
Împăratul porunci să-l aducă oricum ar fi.
Atunci argintarul, după ce puse de spălă pe Prâslea şi-l
curăţi, îl îmbrăcă în nişte haine noi şi-l duse la împăratul:
iar împăratul, îl înfăţişă fetei.
Cum îl văzu fata, îl şi cunoscu. Ea nu putu să-şi ţie
lacrămile care o podidiseră, de bucurie mare ce avu, şi
zise împăratului:
― Tată, acesta este viteazul care ne-a scăpat din mâna
zmeilor.
Şi, dând în genunchi, îi sărută mâinile şi pe faţă şi pe
dos.
Luându-i seama bine împăratul, îl cunoscu şi dânsul,
măcar că foarte mult se schimbase. Îl îmbrăţişă şi-l sărută
de sute de ori. Dar el tăgăduia.
În cele mai din urmă, inima lui înduioşată de
rugăciunile tatălui său, ale mamei sale şi ale fetei care
rămăsese în genunchi rugându-l, mărturisi că, în adevăr,
el este fiul lor cel mai mic.
Prâslea le povesti apoi toată istoria sa, le spuse şi cum
a ieşit deasupra pământului şi le arătă şi mărul de aur al
zmeului.
Atunci împăratul, supărat, chemă pe feciorii lui cei
mai mari; dar ei, cum văzură pe Prâslea, o sfecliră. Iară
împăratul întrebă pe Prâslea cum să-i pedepsească.
Viteazul nostru zise:
― Tată, eu îi iert şi pedeapsa să o ia de la Dumnezeu.