Background Image
Previous Page  20 / 24 Next Page
Information
Show Menu
Previous Page 20 / 24 Next Page
Page Background

Plecând către oraşul în care locuiau părinţii şi fraţii

lui, îmbrăcat fiind în haine proaste ţărăneşti, întâlni nişte

drumeţi şi află de la dânşii că fraţii lui au luat de soţii pe

fetele care le-au trimis el, după cum le hotărâse însuşi,

că părinţii lui erau foarte mâhniţi de pieirea fiului lor cel

mic, că fata cea mică e îmbrăcată în negru şi-l jeleşte şi

că nu voieşte a se mărita nici în ruptul capului, măcar

că a peţit-o mai mulţi fii de împărat; că acum, în cele din

urmă, fraţii lui i-au adus un ginere prea frumos şi că o

silesc cu toţii să-l ia şi că nu se ştie de va putea scăpa.

Prâslea, auzind de toate acestea, nu puţin s-a întristat

în sufletul lui şi, cu inima înfrântă, a intrat în oraş.

Mai cercetând în sus şi în jos, află că fata a zis

împăratului că, dacă voieşte să o mărite cu tânărul care

i-l aduseră, să poruncească a-i face şi a-i aduce la odoare

o furcă cu caierul şi fusul cu totul de aur şi să toarcă

singură, fiindcă aşa îi făcuse şi zmeul şi asta îi plăcea

mult.

Mai află că împăratul chemase pe starostea de argintari

şi-i poruncise zicându-i: «Iată, de azi în trei săptămâni

să-mi dai gata furca care o cere fata mea cea mică; că de

unde nu, unde-ţi stau picioarele, îţi va sta şi capul»; şi

bietul argintar se întoarse acasă trist şi plângând.

Atunci Prâslea se duse de se băgă ucenic la argintar.

Prâslea, tot văzând pe stăpânu-său văitându-se fiindcă

nu izbutise a face furca după porunceală, îi zise:

― Stăpâne, te văd trist că nu poţi să faci furca ce ţi-a

poruncit împăratul, iată mai sunt trei zile până să se

împlinească sorocul ce ţi-a dat; lasă-mă pe mine să o fac.

Argintarul îl goni, zicându-i:

―Atâţi meşteri mari n-au putut să o facă, şi tocmai un

trenţeros ca tine să o facă?

― Dacă nu-ţi voi da furca de azi în trei zile – răspunse

Prâslea – să-mi faci ce vei voi.

Atunci se învoiră a-i da o odaie să lucreze numai

Prâslea singur, şi pe fiecare noapte să-i dea câte o trăistuţă

de alune şi câte un pahar de vin bun.

Argintarul îi ducea grija, fiindcă, ascultând pe la uşă,

n-auzea alt decât cum spărgea la alune pe nicovală! Iar

când fu a treia zi, el ieşi, dis-de-dimineaţă, din odaie cu

furca pe tavă, pe care o scosese din mărul zmeului, ce

era la dânsul, şi o dete argintarului ca să o ducă fetei

împăratului.

Argintarul nu mai putea de bucurie, şi-i făcu un

rând de haine; iar pe la nămiez, când venise slujitorii

împăratului ca să-l cheme la palat, el se duse şi îi dete

furca care torcea singură.

După ce împăratul se minună de frumuseţea ei, dete

argintarului doi saci de bani.

Fata, cum văzu furca, îi trecu un fier ars prin inimă; ea

cunoscu furca şi pricepu că Prâslea cel viteaz trebuie să fi

ieşit deasupra pământului. Atunci zise împăratului: