12 / 24
a rănit pe hoţ şi cum a venit după dâra sângelui până la
groapa pe unde s-a lăsat în jos la ea, şi o întrebă ce fel de
oameni sunt zmeii aceia şi dacă sunt voinici.
Ea îi spuse, apoi, că fiecare din zmei şi-a ales câte una
din ele şi le tot sileşte să-i ia de bărbaţi, iară ele se tot
împotrivesc cu fel de fel de vorbe, cerându-le câte în lună
şi în soare, şi ei se fac şi punte de le împlinesc toate voile.
― Ei sunt în adevăr voinici – adăugă ea – însă cu
vrerea lui Dumnezeu poate îi vei birui. Dară, până una
alta, ascunde-te, vai de mine! undeva, să nu dea zmeul
peste tine în casa lui, că e năbădăios şi se face leu-paraleu.
Acum e timpul când are să vină la prânz, şi are obicei de
aruncă buzduganul cale de un conac şi loveşte în uşă, în
masă şi se pune în cui.
N-apucă să isprăvească vorba, şi se auzi ceva că
şuieră, că loveşte în uşă, în masă, şi buzduganul se arătă
şi se aşeză în cui. Dară Prâslea luă buzduganul, îl azvârli
înapoi mai departe decât îl azvârlise zmeul; şi, când era
prin dreptul lui, îl atinse pe umere.
Zmeul, speriat, stătu în loc, se uită după buzdugan,
se duse de-l luă şi se întoarse acasă. Când era la poartă,
începu să strige:
― Hâm! Hâm! Aici miroase a carne de om de pe
tărâmul cellalt; şi, văzând pe fiul de împărat ce-i ieşise
înainte, îi zise: Ce vânt te-a adus pe aici, omule, ca să-ţi
rămâie oasele pe alt tărâm?
― Am venit ca să prinz pe furii merelor de aur ale
tatălui meu.
―Noi suntem, îi zise zmeul; cum vrei să ne batem? În
buzdugane să ne lovim, în săbii să ne tăiem, ori în luptă
să ne luptăm?
― Ba în luptă, că e mai dreaptă, răspunse Prâslea.
Atunci se apucară la trântă, şi se luptară şi se luptară,
până când zmeul băgă pe Prâslea în pământ până la
glezne; iar Prâslea se opinti odată, aduse pe zmeu şi,
trântindu-l, îl băgă în pământ până în genunchi şi-i tăie
capul.
Fata, cu ochii plini de lacrămi, îi mulţumi că a scăpat-o
de zmeu, şi-l rugă să-i fie milă şi de surorile ei.
După ce se odihni vreo două zile, porni, după povaţa
fetei, la soră-sa cea mijlocie care avea palaturile de argint.
Acolo, ca şi la cea mare, fu primit cu bucurie; fata îl
rugă să se ascunză; iar el nu voi; ci, când veni buzduganul
să se aşeze în cui, pe care îl aruncase zmeul ei cale de
două conace, el îl aruncă mult mai îndărăt, izbind şi pe
zmeu în cap; iar zmeul veni turbat, se luptă cu Prâslea ca
şi frate-său cel mare, şi rămase şi el mort.
Fata, după ce îi mulţumi, îl povăţui cum să facă ca să
scape de robie şi pe sora lor cea mică.
― Deşi e mai puternic – zise fata – decât fraţii lui pe
care i-ai omorât, dar cu ajutorul lui Dumnezeu şi mai ales
că e şi cam bolnav din lovitura ce i-ai dat cu săgeata când