10 / 24
aurite, nu mai voia să ştie de hoţi. Fiul său, însă, nu se
lăsă cu una cu două, ci, arătând împăratului dâra de
sânge ce lăsase pe pământ rana ce făcuse hoţului, îi spuse
că se duce să-l caute şi să-l aducă împăratului chiar din
gură de şarpe. Şi, chiar de a două zi, vorbi cu fraţii lui ca
să meargă împreună pe urma hoţului şi să-l prinză.
Fraţii săi prinseseră pizmă pe el pentru că fusese
mai vrednic decât dânșii şi căutau prilej ca să-l piarză;
de aceea şi voiră bucuros să meargă. Ei se pregătiră şi
porniră.
Se luară, deci, după dâra sângelui şi merse, merse,
până ce ieşiră la pustietate, de acolo mai merse o leacă
până ce dete de o prăpastie şi văzură că dâra de sânge
nu mai înainta. Atunci pricepură ei că în prăpastia aceea
trebuie să locuiască furul merelor.
Dară cum să se lase înăuntru? Porunciră numaidecât
vârteje şi funii groase, şi îndată se şi gătiră. Le aşezară, şi
se lăsă fratele cel mare.
― Dară – zise el – când voi scutura frânghia, să mă
scoateţi afară.
Aşa şi făcură. După fratele cel mare se coborî cel
mijlociu şi făcu şi el ca cel dintâi, atâta numai că se lăsă
ceva mai jos.
― Acum e rândul meu să mă las în prăpastie, zise
Prâslea, văzând că fraţii cei mari se codesc; când voi
mişca frânghia, voi mai mult să mă lăsaţi în jos; şi după
ce veţi vedea că frânghia nu se mai duce la vale, să puneţi
paznici să păzească şi, când va vedea că frânghia se mişcă
de loveşte marginile groapei, să o trageţi afară.
Se lăsă şi cel mai mic din fraţi şi, de ce mişca frânghia,
d-aia îl lăsa mai jos, şi-l lăsară, până ce văzură că frânghia
nu mai sta întinsă, cum este când are ceva atârnat de
capătul ei.
Atunci fraţii ţinură sfat şi ziseră:
― Să aşteptăm până ce vom vedea dacă face vreo
izbândă, şi atunci, ori bine ori rău de va face, să-l pierdem,
ca să ne curăţim de unul ca dânsul care ne face de ruşine.
Prâslea ajunse pe tărâmul celălalt, se uită cu sfială
în toate părţile, şi cu mare mirare văzu toate lucrurile
schimbate; pământul, florile, copacii, lighioni altfel
făptuite erau p-acolo. Deocamdată îi cam fu frică, dară,
îmbărbătându-se, apucă pe un drum şi merse până dete
de nişte palaturi cu totul şi cu totul de aramă.
Nevăzând nici pui de om pe care să-l întrebe câte ceva,
intră în palat, ca să vază cine locuia acolo. În pragul uşii îl
întâmpină o fată frumuşică, care zise:
―Mulțumesc lui Dumnezeu că ajunsei să mai văz om
de pe tărâmul nostru. Cum ai ajuns aice, frate, îl întrebă
ea; aici este moşia a trei fraţi zmei, care ne-a răpit de la
părinţii noştri, şi suntem trei surori şi fete de împărat de
pe tărâmul de unde eşti şi tu.
Atunci el povesti în scurt toată istoria cu merele, cum